Sursele comicului in "O scrisoare pierduta"

Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse il constituie comicul.
Deosebirca dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulcnta, ori la sarcasm, starnind hohote puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea - n.n.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor.
    De exemplu, in "Amintiri din copilarie", Ion Creanga relateaza cu umor intamplari hazlii, ca aceea cu pupaza, sau defecte minore ale personajelor, cum ar fi lenea lui Nica, fara sa-si propuna sa le corecteze. I.L.Caragiale satirizeaza in comedii moravuri grave ale societatii, falsificarea alegerilor politice, sau tare morale esentiale ale oamenilor - demagogia, santajul, prostia, ipocrizia -, cu intentia de a contribui la indreptarea lor, fiind adeptul cugetarii clasice: "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"). Caragiale tnsusi a exprimat aceasta conceptie, fiind convins ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".
    Principalele surse ale comicului in opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale sunt:

Comicul de caracter

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenja "starii civile". De exemplu: tipul incornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului si al demagogului este intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si Branzovenescu, tipul servilului incult, de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale tuturor celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuate si astazi, deoarece "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul tntr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei." (I.L.Caragiale).

Comicul de nume

Modalitatea crearii personalitatii unui erou prin semnificatia numelui mai fusese folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii in mod transparent: Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:

1.     Zaharia Trahanache - zahariseala (ramolisment) si facila modelare a eroului de catre superiorii "de la centru", de catre Zoe ori de "enteres"(trahana = coca moale);
2.     Stefan Tipatescu - june-prim, tip. abil, cuceritor de inimi, amorez (tip);
3.     Ghita Pristanda - servil, umil fata de sefi, fara personalitate (pristanda = joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc);
4.     Nae Catavencu - ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fete) si palavragiu (cata = mahalagioaica);
5.     Farfuridi si Branzovenescu - cuplu de imbecilitate, dependenti unul de altul, fiindu-si numai unul altuia de folos (farfuria si branza"):
6.     Agamemnon Dandanache - construieste o adevarata strategic a santajului, urmarindu-si interesul cu orice pret si provocand numeroase incurcaturi. Agamemnon este numele viteazului razboinic, strateg si conducator grec de osti si dandana. care inseamna incurcatura, belea, bucluc;
7.     Cetateanul turmentat - alegatorul anonim, ce traieste abureala alegerilor necinstite, de care bietul om este ametit, avand o unica nedumerire: "Eu cu cine votez?".

  Comicul de limbaj

Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si un mijloc de caracterizare ce-l individualizeaza net pe Caragiale in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprimand tot ceea ce i se parea de prisos, tot ceea ce ar fi ingreunat receptarea imediata si clara a ideilor exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste foarte multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana.
Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:
    Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructie, fie din mimetism (prin imitate - n.n.)

• pronuntie gresita ("famelie", "renumeratie", "plebicist", "andrisant", "bampir");
• etimologie   gresita   ("capitalist!"   pentru   locuitorii capitalei; "scrofulos" pentru scrupulos);
• lipsa de proprietate de termenilor ("liber-schimbist" insemnand cel care promoveaza libertatea comertului, neamestecul statului in treburile mtreprinzatqruiui capitalist, are pentru Catavencu sensul de flexibil in conceptii);

Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:

• polisemia - "ne-am racit impreuna" ;
• contradictia in termeni: "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani. iata visul nostru realizat!";
• asociatii incompatibile ca sens: "Industria romana cste admirabila, e sublima. putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "la douasprezece trecute fix";
• nonsensul: "Din doua una, ori sa se revizuiasca. primesc, dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca. primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume prin partile esentiale. Am zis!";
• truismele (adevaruri evidente): "Un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba mai da si-napoi"; "O sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are";
• constructii prolixe (confuze, incoerente), anacolutul: "In sanatatea alegatorilor ... cari au probat patriotism si mi-au acordat ... asta ... cum sa zic de! zi-i pe nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica... cum am zite... in sfarsit sa traiasca!";
• expresii tautologice : "intrigi proaste";

Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Ai putintica rabdare"; "neicusorule, puicusorule"; "curat(-murdar, -constitutional)"; "dati-mi voie";

Comicul de situatie

   Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. Intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o ilustrare a acestui comic. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constiluie principala situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o gaseste, dar nu se poate abtine sa o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj pentru postul de deputat, care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetacean care - in sfarsit - o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Cand se parea ca santajul politic nu are sanse de izbanda, apare Dandanache care chiar invinge in alegeri, capatand mult-ravnitul post de deputat cu ajutorul unei scrisori de amor, pe care insa nu o inapoiaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata".

Comicul de intentie

Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in literature ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca "nimic nu arde pe ticaiosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa ridiculizeze, sa satirizeze, punand in situatii absurde - grotesti uneori - oamenii acestei societati corupte, meschine, perfide si folosind - in principal - sarcasmul. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a dreptul grotesti (Agamemnon Dandanache), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta.